Despre Misiune


Misiunea de observare PROMO-LEX a alegerilor 
PENTRU FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA
din 1 NOIEMBRIE 2020

Misiunea de Observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 este organizată de Asociaţia Promo-LEX. Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, constituită în 2002, care are drept scop dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi protejarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societăţii civile. Observarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.

Promo-LEX organizează MO în Republica Moldova începând cu anul 2009, prezenta Misiune fiind a 20-a la număr. De asemenea, angajații și membrii Asociației dispun de experiență internațională și au participat la observarea alegerilor în cadrul Misiunilor Internaționale din: Armenia, Germania, Georgia, Estonia, Muntenegru, Norvegia, România, Suedia, Ucraina etc.

Observarea procesului electoral se va efectua pe durata perioadei electorale de către 42 OTL. În ziua scrutinului, Promo-LEX va delega câte un observator pe termen scurt (OTS) în 608 secții de votare (SV) selectate de MO Promo-LEX pe baza unui eșantion stabilit de către o companie sociologică. În plus, o atenție deosebită va fi concentrată pe secțiile de votare de peste hotarele țării, unde este planificată delegarea a circa 60 de observatori, dar și pe secțiile de votare unde vor vota alegătorii din regiunea transnistreană, în fiecare dintre acestea fiind delegat câte un observator static. Procesul electoral din secțiile de votare, din imediata apropiere a acestora și traseele de acces către secțiile de votare la care vor vota alegătorii din regiunea transnistreană va fi monitorizat și de 80 de echipe mobile de observatori. Activitatea tuturor observatorilor este coordonată de Echipa centrală a MO Promo-LEX (Anexa 5. – Echipa Centrală a Misiunii de Observare Promo-LEX a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020).

Toți observatorii implicați în procesul de monitorizare sunt instruiți în cadrul seminarelor organizate de către Misiunea Promo-LEX și semnează Codul de conduită  al observatorului național independent Promo-LEX (Anexa 3 - Codul de conduită al observatorilor electorali Promo-LEX)., obligându-se să acționeze operativ, cu bună credință și în mod non-partizan. Observatorii Promo-LEX sunt instruiți și privind standardele de protecție în context pandemic COVID-19. Activitatea tuturor observatorilor este coordonată de echipa centrală a Asociației.  

Drept sursă pentru rapoartele de observare ale MO servesc constatările OTL raportate în baza unor formulare tematice, precum și informații oficiale publice, raportate de către observatorii MO Promo-LEX. În cadrul vizitelor planificate, observatorii analizează informația rezultată din discuții, întâlniri cu interlocutorii și consultarea documentelor oficiale.

MO Promo-LEX a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldovnu este concurent electoral şi nici nu este oponent politic al oricărei formațiuni sau candidați implicați în scrutinul din 1 noiembrie 2020. MO Promo-LEX nu este un organ de anchetă şi nu își asumă obligația expresă de a proba constatările observate. Chiar dacă nu este obligatoriu, totuși este important ca fiecare observator să depună efort pentru documentarea constatărilor, inclusiv, prin probe foto, video, declarații ale martorilor.

Activitatea MO Promo-LEX a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, se deafășoară cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, al Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova prin proiectul „Monitorizarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020”, precum și al Consiliului Europei prin proiectul „Suport pentru observarea civică a alegerilor prezidențiale din 2020 în secțiile de votare create în străinătate”. Componenta „Discursul instigator la ură” este susținută de către Departamentul justiție și drepturile omului al Fundației Soros Moldova prin proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova – etapa a IV-a”

Opiniile exprimate în rapoartele publice Promo-LEX aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorului.